Noutati / Publicatii

 

Impozitul pe constructii, o problema spinoasa pentru chiriasi. Ce e de facut?

Amenajarea, modernizarea, extinderea, modificarea sau consolidarea spatiilor inchiriate poate atrage, in anumite conditii, plata impozitului pe constructii speciale. Desi foarte multe companii se afla intr-o astfel de situatie, impactul a fost subestimat pana acum. Un motiv este formularea destul de putin explicita a prevederilor legale atat din Codul fiscal, cat si din normele de aplicare. Din aceeasi cauza, interpretarile date de autoritatile locale sunt diferite, iar riscurile se dubleaza. Multe societati ar putea avea nu numai surpriza unui impozit suplimentar, dar si a unor dobanzi de intarziere si penalitati.

Fiind vorba de o plata anuala, atentia trebuie sa fie sporita. Companiile au posibilitatea sa reanalizeze tratamentul contabil al acestui tip de lucrari pentru a evita cheltuieli in plus pe viitor. Contexpert va arata care sunt punctele sensibile, dar atrage atentia ca nu exista o solutie unitara, fiind necesara analiza de la caz la caz.

Contextul: Cum au ajuns chiriasii sa plateasca taxa pe stalp?

Pentru a identifica cine si in ce situatii datoreaza impozitul pe constructii, trebuie coroborate si interpretate prevederile din trei acte normative: OUG 102/2013 (care introduce impozitul pe constructii), HG 421/2014 (normele de aplicare a impozitului), dar si HG 670/2012 (normele de aplicare referitoare la declararea lucrarilor catre proprietar).

Astfel, rezulta ca impozitul pe constructii in cazul lucrarilor de amenajare, modernizare, consolidare, extindere, modificare la spatiile inchiriate este datorat, in principal, in functie de doua situatii.

Primul caz: Chiriasul plateste impozit

Daca valoarea lucrarilor este mai mica de 25% din valoarea cladirii, chiriasul nu are obligatia sa ii comunice proprietarului efectuarea lor. Prin urmare, atat timp cat proprietarul nu stie de efectuarea lucrarilor, nu le declara si, evident, nu plateste impozit local pe cladiri pentru aceste lucrari. In concluzie, chiriasul datoreaza impozitul de 1,5% din valoarea lucrarilor.

Al doilea caz: Chiriasul nu plateste impozit

Daca valoarea lucrarilor depaseste 25% din valoarea cladirii, chiriasul are obligatia sa ii comunice proprietarul pentru ca acesta sa declare la autoritatea locala si sa plateasca impozitul pe cladiri corespunzator. Astfel, chiriasul nu mai datoreaza impozitul pe constructii pentru ca nu poate fi dublat impozitul pe cladiri.

Trebuie precizat ca, in cazul in care, au fost executate mai multe lucrari, pe parcursul unui an, cu o valoare cumulata mai mare de 25% din valoarea lucrarii, atunci ele trebuie comunicate proprietarului pentru a le declara si plati impozitul pe cladiri.

Al treilea caz: Si totusi chiriasul plateste?!

Daca chiriasul a facut lucrari cu o valoare mai mare de 25% din valoarea cladirii, dar nu i le-a comunicat proprietarului, atunci acesta din urma nu a stiut de existenta lor si nici nu a platit impozit pe cladiri pentru ele. In consecinta, chiriasul ar fi bun de plata, dar…

De retinut! Pragul de 25% din valoarea cladirii peste care chiriasul este obligat sa notifice proprietarul a fost stabilit in 2012. Anterior, chiriasii aveau obligatia sa comunice lucrarile efectuate indiferent de valoarea acestora. In aceasta situatie, abordarea autoritatilor fiscale ar putea crea cele mai dificile probleme. Teoretic, chiriasii care nu au comunicat proprietarilor valoarea lucrarilor nu ar trebui sa datoreze impozit pe constructii. Insa fiecare caz va necesita o analiza separata pentru ca exista riscul unei interpretari abuzive a autoritatilor fiscale sau locale.

Deducerea cheltuielilor

Cheltuielile cu aceste tipuri de lucrari se deduc la calculul impozitului in baza documentatiei care atesta ca au au fost comunicate proprietarului. Totodata, cheltuiala cu impozitul pe constructii este deductibila la stabilirea profitului impozabil.

Atentie! In cursul anului curent, impozitul pe constructii nu se recalculeaza intrucat se aplica la valoarea constructiilor de la data de 31 decembrie a anului anterior.

Sfatul Contexpert este sa verificati inca o data toate aspectele mentionate mai sus si sa faceti o reevaluare a obligatiilor privind impozitul pe constructii. Dificultatile in aplicarea lui, semnalate inca de la aparitia prevederilor in toamna anului trecut, ar putea  pune o presiune in plus pe afacerea voastra. Evitati suprizele neplacute!