Noutati / Publicatii

 

INFORMARE LEGISLATIVA

Prezenta informare contine detalii cu privire la modificarile legislatiei muncii, publicate recent:
I. Modificarile ale Codului Fiscal din ianuarie 2023;
II. Majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata in anul 2023;
III. Prevederi speciale existenta 200 de lei din venituri din salarii si asimilate salariilor netaxabili din 2023;
IV. Publicarea noului model-cadru al contractului individual de munca;
V. Modificari ale legislatie privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor.


I. MODIFICARILE ALE CODULUI FISCAL DIN IANUARIE 2023

Incepand cu ianuarie 2023 intra in vigoare prevederile Ordonantei nr. 16/2022 ce a adus urmatoarele modificari ale Codului Fiscal:

a) vor putea beneficia de facilitati fiscale aferente sectorului constructiilor si sectorului agricol si industriei alimentare doar persoanele fizice, pentru veniturile realizate in baza contractului individual de munca (nu si in cazul altor raporturilor juridice generatoare de venituri din salarii si asimilate salariilor, asa cum este in prezent).

b) prestatiile suplimentare primite de lucratorii mobili prevazuti in Hotararea Guvernului nr. 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier sunt incluse alaturi de indemnizatia de delegare, indemnizatia de detasare, inclusiv indemnizatia specifica detasarii transnationale in plafoanele netaxabile stabilite astfel:
– in tara, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatie, prin hotarare a Guvernului, pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice, in limita a 3 salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat;
– in strainatate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna, prin hotarare a Guvernului, pentru personalul roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, in limita a 3 salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat.

c) prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decat cele prevazute mai sus, sunt netaxabile in limitele in limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia de delegare/detasare, prin hotarare a Guvernului, pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice;

d) Introducerea unui nou plafon netaxabil atat in scop de impozit pe venit cat si in scop de contributii sociale, de 33% aplicabil la salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat pentru urmatoarele venituri cumulate lunar:
• prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decat cele prevazute pentru lucratori din transport rutier, in limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia de delegare/detasare, prin hotarare a Guvernului, pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice;

• contravaloarea hranei acordate de catre angajator pentru angajatii proprii, persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, in alte situatii hrană acordată de angajatori angajaţilor, în cazul în care potrivit legislaţiei în materie este interzisă introducerea alimentelor în incinta unităţii; astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, in limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masa/persoana/zi, prevazuta la data acordarii, in conformitate cu legislatia in vigoare. La stabilirea plafonului lunar neimpozabil nu se iau in calcul numarul de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca sau munca la domiciliu sau se afla in concediu de odihna/medical/delegare. Prin hrana se intelege hrana preparata in unitati proprii sau achizitionata de la unitati specializate. Prevederile nu sunt aplicabile angajatilor care beneficiaza de tichete de masa, in conformitate cu legislatia in vigoare;

• cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor proprii, persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, in limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata/luna/persoana, in urmatoarele conditii:
(i) angajatul, sotul/sotia acestuia nu detin o locuinta in proprietate personala sau in folosinta in localitatea in care isi desfasoara activitatea;
(ii) spatiul de cazare/de locuit se afla in unitatile proprii, inclusiv de tip hotelier sau intr-un imobil inchiriat in acest scop de la o terta persoana, de catre angajator;
(iii) contractul de inchiriere dintre angajator si terta persoana este incheiat in conditiile legii;
(iv) plafonul neimpozabil se acorda unuia dintre soti, in cazul in care ambii soti desfasoara activitate in aceeasi localitate, la acelasi angajator sau la angajatori diferiti, pe baza declaratiei pe propria raspundere a acestuia.
La determinarea plafonului de 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se ia in calcul valoarea cea mai mica a salariului minim brut pe tara, in vigoare in luna pentru care se acorda avantajele. Verificarea indeplinirii conditiilor se efectueaza pe baza documentelor justificative si constituie responsabilitatea angajatorului;
• contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevazut in contractul de munca, regulamentul intern, sau primite in baza unor legi speciale si/sau finantate din buget, in limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentand nivelul unui castig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul in care au fost acordate;

• contributiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele reprezentand contributii la scheme de pensii facultative, calificate astfel in conformitate cu legislatia privind pensiile facultative de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, administrate de catre entitati autorizate stabilite in state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana;

• primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatii proprii, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoana;

• sumele acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca pentru sustinerea cheltuielilor cu utilitatile la locul in care angajatii isi desfasoara activitatea, precum electricitate, incalzire, apa si abonamentul de date, si achizitia mobilierului si a echipamentelor de birou, in limitele stabilite de angajator prin contractul de munca sau regulamentul intern, in limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzator numarului de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca. Sumele sunt acordate fara necesitatea de prezentare a documentelor justificative.
Ordinea in care veniturile se includ in plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat se stabileste de angajator.
e) Modificarea deducerii personale de baza
Incepand cu 1 ianuarie 2023 deducerea personala de baza se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 2.000 de lei peste nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata aprobat prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna de realizare a venitului.
Se stabileste in functie de nivelul salariului brut obtinut in luna respectiva, numarul de persoane aflate in intretinere si este acordata ca procent din salariul minim brut pe tara.

In prezent deducerea personala de baza se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 3.600 de lei, iar valorile acordate nu depindeau de valoarea salariului minim brut pe tara.

In continuare ramane in vigoarea prevederea ca in cazul in care o persoana este intretinuta de mai multi contribuabili, suma reprezentand deducerea personala de baza se atribuie unui singur contribuabil, conform intelegerii intre parti. Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentand deducerea personala de baza se atribuie fiecarui contribuabil in intretinerea caruia/carora se afla acestia.

f) Modificarea limitei de venituri obtinute de persoanele in intretinere
Persoana in intretinere poate fi sotia/sotul, copiii sau alti membri de familie, rudele contribuabilului sau ale sotului/sotiei acestuia pana la gradul al doilea inclusiv, ale carei venituri, impozabile si neimpozabile, nu depasesc lunar 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, cu exceptia anumitor veniturilor (burse si premii scolare, competitionale, pensii de urmas, prestatiilor sociale acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. In prezent limita este de 510 lei lunar.
g) Introducerea deducerii personale suplimentare formata din:
– 15% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru persoanele fizice cu varsta de pana la 26 de ani, care realizeaza venituri din salarii al caror nivel este de pana la 2.000 de lei peste nivelul salariului de baza minim brut pe tara
– 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu varsta de pana la 18 ani, daca acesta este inscris intr-o unitate de invatamant, parintelui care realizeaza venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
Prin parinte, se intelege: parintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, , adoptatorul, persoana care are copilul/copiii in incredintare in vederea adoptiei, persoana care are in plasament copilul sau in tutela, persoana desemnata conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.
In cazul in care copilul este intretinut de ambii parinti, deducerea personala suplimentara se acorda unuia dintre parinti prin prezentarea documentului care atesta inscrierea copilului intr-o unitate de invatamant si a unei declaratii pe propria raspundere din partea parintelui beneficiar. In situatia in care parintele care beneficiaza de deducerea personala suplimentara desfasoara activitate la mai multi angajatori, are, in plus, obligatia sa declare ca nu beneficiaza de astfel de deduceri de la un alt angajator

II. MAJORAREA SALARIULUI DE BAZA MINIM BRUT PE TARA GARANTAT IN PLATA IN ANUL 2023
Conform Hotararii nr. 1447/2022 incepand cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand 18,145 lei/ora.

Conform OUG nr. 168/2022, in perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028 pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste in bani, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand in medie 24,194 lei/ora.
Nerespectarea prevederii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 2.000 lei conform art. 260 alin. (1) lit. a) din Codul muncii si atrage anularea acordarii facilitatilor fiscale.

Mentionam ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, fara a include sporuri si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru va ramane 3.000 lei lunar pentru sectorul agricol si industria alimentara si de doua ori castigul salarial mediu brut in cazul lucratorilor straini inalt calificati.

III. PREVEDERI SPECIALE EXISTENTA 200 DE LEI DIN VENITURI DIN SALARII SI ASIMILATE SALARIILOR NETAXABILI DIN ANUL 2023
Conform Ordonantei de urgenta nr. 168/2022, in perioada ianuarie 2023 – decembrie 2023, in cazul salariatilor care desfasoara activitate in baza contractului individual de munca, incadrati cu norma intreaga, la locul unde se afla functia de baza, nu se datoreaza impozit pe venit si contributii sociale obligatorii la suma de 200 lei/luna, reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna careia ii sunt aferente veniturile;
b) venitul brut realizat din salarii si asimilate salariilor, in baza aceluiasi contract individual de munca, pentru aceeasi luna, nu depaseste nivelul de 4.000 lei inclusiv.

Sectorul constructiilor
Cei 200 de lei din venituri din salarii si asimilate salariilor netaxabili nu se aplica pentru sectorul contructiilor, in care nivelul salariului minim brut pe tara este stabilit prin Ordonanta de urgenta, nu prin hotarare a Guvernului.

Sectorul agricol si industria alimentara
Salariatii care desfasoara activitate in sectorul agricol si industria alimentara beneficiaza de cei 200 de lei netaxabili doar daca nu beneficiaza de facilitatile fiscale din Codul Fiscal aferent sectorului de activitate.
Atentie!
Conditia prevazuta lit. a) nu se considera a fi indeplinita daca, in perioada cuprinsa intre 9 decembrie 2022, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta nr. 168/2022, si 31 decembrie 2023, este diminuat nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri.

Suma de 200 de lei se diminueaza in functie de:
a) perioada din luna in care salariul de baza din contractul individual de munca este mentinut la nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin hotarare a Guvernului;
b) data de la care angajatii noi sunt incadrati in munca la un nivel al salariului egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata;
c) fractia din luna pentru care se determina veniturile din salarii si asimilate salariilor;
d) data de la care inceteaza contractul individual de munca.

Prin derogare de la Codului Fiscal, pentru veniturile aferente anului 2023, nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata in vigoare in luna pentru care se calculeaza contributii sociale de angajator se diminueaza cu suma de 200 lei lunar (nu este necesar sa se platesc diferente de contributii suportate de angajator pana la nivelul salariului minim).

IV. PUBLICAREA NOULUI MODEL-CADRU AL CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA
S-a publicat Ordinul nr. 2171/2022 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului individual de munca ce prevede elementele ce trebuie prevazute in mod obligatoriu in contractul individual de munca incheiat intre angajator si salariat.

Mai exact modelul-cadru a fost actualizat in urma publicarii Legii nr. 283/2022 si prevede noile elemente ce trebuie aduse la cunostinta salariatului si ce trebuie incluse in contractele individuale de munca:
• modul de decontare sau asigurare a cheltuielilor intre locurile de munca ale angajatorului in cazul salariatilor mobili;
• evidentierea separata a altor elemente constitutive ale veniturilor salariale;
• periodicitatea platii salariului;
• metoda de plata a salariului;
• conditiile de efectuare si de compensare sau de plata a orelor suplimentare;
• modalitatile de organizare a muncii in schimburi, daca este cazul;
• conditiile perioadei de proba;
• suportarea de catre angajator a asigurarii medicale private, a contributiilor suplimentare la pensia facultativa sau la pensia ocupationala a salariatului, in conditiile legii, precum si acordarea, din initiativa angajatorului, a oricaror alte drepturi, atunci cand acestea constituie avantaje in bani acordate sau platite de angajator salariatului ca urmare a activitatii profesionale a acestuia, dupa caz;
• procedurile privind utilizarea semnaturii electronice, semnaturii electronice avansate si semnaturii electronice calificate;
• dreptul si conditiile privind formarea profesionala oferita de angajator;
• indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului.

 

V. MODIFICARI ALE LEGISLATIEI PRIVIND CONCEDIUL SI INDEMNIZATIA LUNARA PENTRU CRESTEREA COPIILOR
Guvernul a adus o serie de modificari legislatiei privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor prin publicarea Ordonantei de urgenta nr. 164/2022.
Ordonanta de urgenta aprobata de Executiv transpune integral in legislatia nationala Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viata profesionala si cea privata a parintilor si ingrijitorilor si de abrogare a Directivei 2010/18/UE.
Noile reglementari se aplica incepand cu data intrarii in vigoare a Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor ce urmeaza sa se publice in termen de 60 de zile de la data de 7 decembrie 2022, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta nr. 164/2022. Principalele modificari si completari aduse la OUG nr. 111/2010 de noul act normativ sunt:
a) extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru cresterea copilului in cazul parintelui care nu a solicitat initial acest drept, de la cel putin 1 luna la cel putin 2 luni din perioada totala a concediului, daca ambii parinti indeplinesc conditiile legale;

b) majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obtinut de parinte in decursul unui an calendaristic, in perioada concediului pentru cresterea copilului, de la 5 la 8 indemnizatii minime pentru cresterea copilului, respectiv de la 6.570 lei la 10.512 lei;

c) recalcularea cuantumului indemnizatiei de crestere copil in cazul obtinerii unor venituri suplimentare, in perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, din hotarari judecatoresti/adeverinte sau acte de rectificare a veniturilor;

d) suspendarea platii indemnizatiei de crestere copil se realizeaza pentru o perioada de 3 luni, incepand cu luna urmatoare celei in care a expirat certificatul de incadrare in grad de handicap al copilului. Neprezentarea unui nou certificat de incadrare in grad de handicap in termenul de 3 luni conduce la incetarea dreptului. In situatia reincadrarii copilului in grad de handicap in perioada de suspendare plata indemnizatiei prevazute se reia, incepand cu ziua urmatoare reincadrarii in grad de handicap;

e) introducerea obligatiei angajatului de a anunta angajatorul cu cel putin 10 zile inainte de finalizarea concediului de maternitate sau, dupa caz, inainte de data estimata de incepere a concediului pentru cresterea copilului, de intentia de a-si exercita dreptul la concediul pentru cresterea copilului prin depunerea unei cereri in format letric sau electronic, in care sa precizeze perioada preconizata a concediului pentru cresterea copilului.

f) introducerea obligatiei angajatului ce se intoarce la activitatea profesionala, de a anunta, in scris, angajatorul cu cel putin 30 de zile inainte intentia de reluare a raportului de munca.

g) suplimentarea cu 50% a indemnizatiei lunare pentru copiii nascuti din sarcini gemelare, de tripleti sau multipleti, precum si in cazul sarcinilor suprapuse incepand cu al doilea copil. Majorarea astfel calculata nu poate fi mai mica decat valoarea minima a indemnizatiei, de 1314 lei (valoare fixa pe care o primesc in prezent mamele de gemeni, tripleti, si cu sarcini suprapuse).

 

Contexpert Consulting
Departament Salarizare