News / Publications

 

Amnistia fiscala si noi modificari privind impozitarea diurnelor si a indemnizatiilor de detasare

In Monitorul Oficial nr. 315 din 31 martie 2022 s-a publicat Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligatii fiscale si pentru modificarea unor acte normative. 

Principale prevederi din aceasta lege se refera la:

1. Anularea obligatiilor fiscale

Anularea obligatiilor fiscale vizeaza anularea diferentelor de obligatii fiscale principale si/sau obligatiile fiscale accesorii, stabilite de ANAF prin decizie de impunere emisa si comunicata contribuabilului, ca urmare a recalificarii sumelor reprezentand indemnizatii sau orice alte sume de aceeasi natura, primite pe perioada delegarii, detasarii sau desfasurarii activitatii pe teritoriul altei tari, de catre angajati ai angajatorilor romani care si-au desfasurat activitate pe teritoriul altei tari, aferente perioadelor fiscale cuprinse intre 1 iulie 2015 si data intrarii in vigoare a prezentei legi (03.04.2022).

Anularea obligatiilor fiscale ar trebui sa se faca din oficiu de catre organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligatiilor fiscale, care se comunica contribuabilului.

In cazul in care sumele stabilite prin decizii de impunere au fost stinse prin plata, compensare, executare silita sau prin alta modalitate prevazuta de lege, acestea vor putea fi restituite de catre ANAF. Atentie, restituirea se face doar la cererea contribuabilului, cerere care trebuie depusa in cadrul unui termen de prescriptie de 5 ani care incepe sa curga de la data de 3 aprilie 2022.

Pentru contribuabilii care nu au facut inca obiectul unei inspectii fiscale, organul fiscal nu mai reincadreaza sumele de natura diurnelor si a indemnizatiilor de detasare si nu mai emite o decizie de impunere in legatura cu o astfel de reincadrare pentru perioadele fiscale 1 iulie 2015 – 3 aprilie 2022. Va reamintim ca pana la 1 iulie 2015 a fost in vigoare o alta lege cu privire la amnistia fiscala pentru diurnele si indemnizatiile de delegare platite salariatilor delegati sau detasati transnational. 

Prin ordin al presedintelui ANAF urmeaza sa fie stabilita procedura de punere in aplicare a prezentei legi. Ordinul ar trebui sa se emita in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a legii.

2. Modificare Cod Fiscal

Legea aduce si cateva modificari Codului fiscal, modificari ce vizeaza impozitarea diurnelor, indemnizatiilor de detasare, inclusiv indemnizatia specifica detasarii transnationale, prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate, precum si orice alte sume de aceeasi natura, altele decat cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare.

Practic, atat pentru salariati cat si pentru administratorii cu contract de administrare ori directorii cu contract de mandat, aceste indemnizatii nu se impoziteaza daca sunt in limita a:

In mod similar au fost modificate si prevederile referitoare contributiile de asigurari sociale (CAS si CASS) si cele cu privire la contributia asiguratorie pentru munca (CAM).

De exemplu, pentru un angajat care are un salariu de baza in valoare de 2.550 lei / luna, care pleaca intr-o deplasare in Franta, diruna/indemnizatia de detasare acordata ar fi neimpozabila pentru suma minima dintre:

Ceea ce depaseste valoarea minima dintre cele doua sume (i.e. ceea ce depaseste 77 euro conform exemplului de mai sus) se va impozita atat cu impozit pe venit cat si cu contributii sociale, sumele fiind luate in considerare si la stabilirea contributiei asiguratorii pentru munca.

Prevederile de mai sus se aplica incepand cu veniturile aferente lunii mai, 2022.

3. Alte prevederi

Potrivit legii, reincadrarea fiscala a sumelor acordate sub forma indemnizatiei de delegare, a indemnizatiei de detasare, inclusiv a indemnizatiei specifice detasarii transnationale, a prestatiei suplimentare acordate in baza clauzei de mobilitate, primite de salariati, poate fi realizata de organele fiscale in urma controalelor realizate de organele competente ale Inspectiei Muncii, prin care se constata situatiile de delegare, detasare, detasare transnationala in care se pot afla salariatii, dupa caz, potrivit legii.

Inspectia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de munca, are obligatia sa confirme, in baza documentelor prezentate de catre angajator, natura veniturilor acordate sub forma indemnizatiei de delegare, indemnizatiei de detasare, inclusiv a indemnizatiei specifice detasarii transnationale, prestatiei suplimentare acordate in baza clauzei de mobilitate:

Procedura de aplicare a prevederilor de mai sus urmeaza sa se stabileasca prin ordin comun al ministrului muncii si solidaritatii sociale si al ministrului finantelor,  ordin care urmeaza sa se emita in termen de 60 de zile de la data publicarii legii 72/2022 in Monitorul Oficial.