Noutati / Publicatii

 

Filter:

  • > Sterge filtre

 

Arhiva noutati legislative

M.O. 186/25.03 - Ordonanta de urgenta nr. 28/2009 din 18/03/2009 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala

Potrivit prevederilor prezentei Ordonante, pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului prevazuta la art. 53 alin. (1) din Codul muncii, dar nu mai mult de 3 luni, angajatorul si salariatii sunt scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate atat de angajatori, cat si de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
Indemnizatiile de care beneficiaza salariatii, de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, platite din fondul de salarii, pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, pentru o perioada de cel mult 3 luni in anul 2009, in intelesul impozitului pe venit prevazut de Codul fiscal.
Prin sintagma contributii de asigurari sociale se intelege contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, inclusiv contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate datorate atat de angajatori, cat si de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
Pentru toata aceasta perioada salariatii isi pastreaza calitatea de asigurat. Pentru stabilirea si calculul drepturilor prevazute de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata.

Totodata, pana la data de 31 decembrie 2009 se prelungeste perioada de acordare a indemnizatiei de somaj cu 3 luni. De aceasta prelungire vor beneficia inclusiv persoanele care primesc indemnizatie de somaj la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante.
Anterior acestor prevederi, indemnizatia de somaj se acorda somerilor pe perioade stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare, astfel:
6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an;
9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;
12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

« Arhiva noutati legislative