Noutati / Publicatii

 

Filter:

  • > Sterge filtre

 

Arhiva noutati legislative

M.O. 307/11.05 - Lege nr. 76/2010 din 06/05/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

O modificare importanta adusa de aceasta lege Codului fiscal, este aceea referitoare la scutirea de la plata impozitului minim a persoanelor aflate in insolventa sau in dizolvare. Astfel, contribuabilii care se afla in procedura insolventei nu vor mai datora impozit minim de la data deschiderii acestei proceduri, potrivit legii. In cazul contribuabililor aflati in dizolvare, scutirea de la plata impozitului minim se aplica de la data inregistrarii mentiunii privind dizolvarea in registrul comertului sau la instantele judecatoresti, potrivit legii.

Pentru contribuabilii care se dizolva de plin drept ca urmare a expirarii duratei de existenta prevazute in actul constitutiv sau, dupa caz, in actul modificator, scutirea de la plata impozitului minim opereaza de la data dizolvarii prevazute in aceste acte. Nu intra sub incidenta acestor prevederi contribuabilii care se afla in dizolvare fara lichidare.

 

O alta modificare se refera la mentionarea expresa a faptului ca autoritatile fiscale pot ajusta suma veniturilor sau a cheltuielilor in cadrul tranzactiilor efectuate intre persoane romane afiliate, pentru a se reflecta pretul de piata al bunurilor sau al serviciilor furnizate in cadrul tranzactiei. Aceasta inseamna ca, in cazul in care tranzactiile intre persoanee afiliate s-au facut la preturi mult mai mici decat pretul pietati sau la preturi mult mai mari, atat veniturile cat si cheltuielile vor fi ajustate la valoarea de piata a bunurilor sau serviciilor si, automat, se vor recalcula si taxele si impozitele aferente. 

Desi exista o prevedere similara si anterior acestei modificari, Codul fiscal nefacand nicio diferentiere intre persoanele afiliate romane sau nerezidente, in normele metodologice de aplicare a Codului fiscal exista precizarea ca tranzactiile intre persoanele juridice romane afiliate nu vor fi ajustate functie de pretul pietei pentru recalcularea taxelor. Aceasta precizare nu a fost inca modificata; insa, potrivit puterii juridice a actelor normative, legea prevaleaza normelor, ceea ce inseamna ca in urmatoarea perioada de timp va trebui sa ne asteptam la controale din partea organelor fiscale care sa reconsidere inclusiv tranzactiile efectuate intre persoanele afiliate romane.

 

Toate aceste modificari vor intra in vigoare incepand cu 14 mai 2010.

« Arhiva noutati legislative