Modificari Cod de procedura fiscala:
Potrivit modificarilor, imputernicitul poate sa depuna la organul fiscal actul de imputernicire, si in copie legalizata, nu numai in original, cum era prevazut pana acum.
S-au modificat conditiile potrivit carora un contribuabil poate fi declarat inactiv. Astfel, contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica sunt declarati inactivi din punct de vedere fiscal, daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
nu isi indeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
se sustrag de la efectuarea inspectiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
organele fiscale au constatat ca nu functioneaza la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.
Prin exceptie, nu vor fi declarati inactivi contribuabilii aflati in stare de insolventa sau contribuabilii pentru care s-a pronuntat sau a fost adoptata o hotarare de dizolvare.
Certificatele de atestare fiscala se pot emite si la solicitarea altor autoritati publice, in cazurile si in conditiile prevazute de reglementarile legale in vigoare. In certificatul de atestare fiscala vor fi cuprinse si orice alte mentiuni cu privire la situatia fiscala a contribuabilului, prevazute prin ordin al ministrului finantelor publice.
A fost modificata ordinea stingerii datoriilor inregistrate de cate societatile asupra carora s-a deschis procedura de insolventa.
Totodata, organele fiscale vor comunica debitorilor modul in care a fost efectuata stingerea datoriilor cu cel putin 5 zile inainte de urmatorul termen de plata a obligatiilor fiscale.
Pentru creantele fiscale nascute anterior sau ulterior datei inregistrarii hotararii de dizolvare a contribuabilului la registrul comertului, incepand cu aceasta data nu se mai datoreaza si nu se calculeaza majorari de intarziere. In cazul in care prin hotarare judecatoreasca irevocabila a fost desfiintat actul care a stat la baza inregistrarii dizolvarii, se calculeaza majorari de intarziere intre data inregistrarii la registrul comertului a actelor de dizolvare si data ramanerii irevocabile a hotararii de desfiintare
Repunerea in termen a inlesnirilor la plata care si-au pierdut valabilitatea ca urmare a efectelor crizei economice
Este stabilita procedura prin care se repun in termen inlesnirile la plata care si-au pierdut valabilitatea ca urmare a crizei economice. Astfel, debitorii care au beneficiat de inlesniri la plata obligatiilor fiscale restante acordate in baza reglementarilor legale in materie beneficiaza de mentinerea inlesnirilor pentru sumele ramase de plata, cu toate efectele prevazute de lege, in situatia in care sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:
pana in data de 30 septembrie 2008 au respectat termenele de plata si conditiile de mentinere a valabilitatii inlesnirilor la plata acordate in baza prevederilor legale in materie;
depun la organul fiscal competent in a carui administrare fiscala se afla, pana cel tarziu 30 iunie 2009 inclusiv, o cerere prin care solicita mentinerea efectelor inlesnirilor la plata, precum si o cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscala pentru persoane juridice.
pana la data de 31 iulie 2009 inclusiv fac dovada stingerii, prin orice modalitate prevazuta de lege, a sumelor restante cuprinse in rate si neachitate pana la aceasta data, precum si a altor obligatii fiscale decat cele care au facut obiectul inlesnirilor la plata in cadrul bugetului pentru care a fost aprobata inlesnirea la plata, cu termene de plata pana la data eliberarii certificatului de atestare fiscala mentionate in acesta;
fac dovada constituirii garantiei in cazul in care aceasta s-a folosit deja pentru achitarea debitelor restante;
acordarea initiala a inlesnirilor la plata s-a realizat cu respectarea legislatiei in domeniul ajutorului de stat.
Pentru sumele restante si care urmeaza sa fie platite pana la data de 31 iulie 2009, se datoreaza majorari de intarziere in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare. Acestea se comunica de catre organul fiscal competent pana la data de 1 august 2009 si se achita nu mai tarziu de data de 1 noiembrie 2009.
Pentru debitorii care depun cererea prevazuta prin care se solicita mentinerea efectelor inlesnirilor la plata, masurile de executare silita se suspenda in perioada cuprinsa intre data depunerii si data solutionarii cererii debitorului.
In urma solutionarii cererilor, organele fiscale vor comunica debitorilor:
graficele de esalonare refacute pentru sumele ramase de plata, fara a se depasi termenul de finalizare a inlesnirii la plata aprobata initial;
cuantumul sumelor scutite la plata ca urmare a producerii efectelor inlesnirilor la plata acordate initial.
Modificari O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare
Potrivit modificarilor, garda financiara are dreptul sa legitimeze si sa stabileasca identitatea administratorilor unitatilor controlate, precum si a oricaror persoane implicate in savarsirea faptelor constatate si sa solicite acestora explicatii scrise. De asemenea, poate sa constate acte si fapte care au avut ca efect evaziunea si frauda fiscala si sa stabileasca implicatiile fiscale ale acestora.
Modificari O.G. nr. 75/2002 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal
In cazierul fiscal al persoanelor fizice si juridice se inscriu si:
atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilita prin decizie a organului fiscal competent ramasa definitiva in sistemul cailor administrative de atac sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz;
inactivitatea fiscala, declarata potrivit legii.
Inactivitatea fiscala se inscrie atat in cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactiva, cat si al reprezentantilor legali ai acesteia. Oficiul National al Registrului Comertului va comunica, in format electronic, in termen de maximum 30 de zile de la solicitare, lista reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au fost declarate inactive din punct de vedere fiscal.
Modificari ale Codului fiscal:
Organele fiscale competente pot anula din oficiu inregistrarea unei persoane in scopuri de TVA, in cazul persoanelor impozabile care figureaza in lista contribuabililor declarati inactivi potrivit art. 11, precum si a persoanelor impozabile in inactivitate temporara, inscrisa in registrul comertului, potrivit legii. Procedura de scoatere din evidenta este stabilita prin normele procedurale in vigoare. Dupa anularea inregistrarii in scopuri de TVA, persoanele impozabile pot solicita inregistrarea in scopuri de TVA numai daca inceteaza situatia care a condus la scoaterea din evidenta.
Potrivit modificarilor, persoanele care nu sunt inregisrate in scopuri de TVA si care nu trebuie sa se inregistreze potrivit art. 153 din Codul fiscal, trebuie sa prezinte, la inmatricularea unui autoturism achizitionat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un certificat eliberat de organele fiscale competente, care sa ateste plata TVA-ului in Romania, daca aceasta este datorata, sau un certificat din care sa rezulte ca nu se datoreaza taxa in Romania. Procedura emiterii acestor certificate va fi reglementata prin Ordin ANAF.