Potrivit modificarilor, buletinele de schimb valutar nu mai sunt documente cu regim special, acestea fiind acum documente cu regim intern de tiparire si numerotare.
Entitatile autorizate sa efectueze operatiuni de schimb valutar vor emite proceduri proprii de stabilire si/sau alocare de numere aferente buletinelor de schimb valutar emise, prin care se va mentiona, pentru fiecare exercitiu financiar, numarul de la care se emite primul buletin de schimb valutar. Acestea nu sunt formulare tipizate, fiecare entitate avand libertatea sa isi stabileasca regimul de tiparire sau editare, dupa caz, precum si modelul acestora, cu respectarea continutului minim de informatii prevazut de normele BNR.
Buletinele de schimb valutar, existente in stoc la data intrarii in vigoare a acestei modificari, pot fi utilizate pana la epuizare.