Informatiile cuprinse in Instiintarea privind stingerea creantelor fiscale in urma distribuirii sumelor platite in contul unic si in Instiintarea privind stingerea creantelor fiscale (ale caror modele au fost instituite prin Ordinul nr. 1.364/2007) pot fi acum accesate de catre contribuabili pe pagina de internet a A.N.A.F. Ceea ce aduce nou Procedura este faptul ca instiintarile vor fi aduse la cunostinta contribuabililor numai in situatia in care sumele platite de catre acestia sunt in cuantum mai mic sau mai mare decat obligatiile fiscale datorate.
Pana pe data de 15 a fiecarei luni calendaristice pe site-ul A.N.A.F.-ului va fi postat anuntul in care se mentioneaza ca au fost emise instiintarile pentru contribuabilii nominalizati in lista anexata la acesta.
Identificarea contribuabililor si asigurarea confidentialitatii informatiilor fiscale se vor face solicitandu-se utilizatorului urmatoarele informatii: codul de identificare fiscala, numarul documentului de plata, data platii, suma platita. Momentul la care contribuabilul s-a identificat prin accesarea informatiilor puse la dispozitie pe pagina de internet a A.N.A.F. este momentul la care se considera comunicate informatiile in cauza catre destinatarul lor.
Informatiile cuprinse in instiintarile emise de organul fiscal competent pot fi utilizate in vederea corelarii evidentei fiscale cu evidenta contabila, precum si pentru a formula ulterior contestatie. In conformitate cu prevederile legale, contestatia se depune in termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent.